Se întâmplă des, ca prin "răsfoirea" internetului, pentru a-mi obișnui ochiul cu fotografii cât mai diverse, să dau peste imagini ce merită apreciate mai mult de 3-4 secunde. E momentul când, în mintea mea, se produce o analiză de perspective, cea a fotografului VS cea a vizualizatorului.
Primele 3-4 secunde consider că sunt ale vizualizatorului, moment când mă uit la imagine ca un tot, înainte de a începe disecția. Privesc larg, de ansamblu și reușesc să îmi câștig câteva secunde pentru starea mea de bine. Mintea mea alocă în mod egal loc culorilor, formelor, mărimii, si altor aspecte, preț de acele secunde. Click şi fotografia s-a lipit pe retină, hmmm, stereotipic aș zice. Cu ochii deschişi visez la copacul solitar pe pajiştea verde, la portretul unui copil ce parcă priveşte direct în sufletul meu sau la cerul destul de albastru deasupra mării, chiar dacă afară e ianuarie.
E momentul critic pentru mine, deoarece reușesc să îmi împac mintea cu ideea că: uite, sunt și lucruri la care trebuie să te oprești, să le privești ca să înțelegi ce le face deosebite.
Iar de aici, vizualizatorul din mine intră în criostază până la următorul click, și își face apariția fotograful. Mult spus fotograful, sunt o persoană ce iubește conceptul de fotografie și voluntariază cu natura.
Fotografia incepe să capete linii, reguli, compoziție chiar și un pic de pregătire prealabilă, de parcă Maestrul Păpușar, s-ar fi oprit preț de câteva clipe și ar fi așezat decorul, special pentru fotograf. Și ușor ușor, îmi dau seama că lumina e unde trebuie, nici prea prea, nici foarte foarte, că subiectul e mai ușor de identificat datorită liniilor conductoare, claritatea este doar acolo unde vrea fotograful să rămâi cu privirea, datorită diafragmei foarte deschise și nu în ultimul rând, culorile nu sunt suprasaturate de postprocesare.
Mulți termeni tehnici, dar nu foarte greu de digerat, pentru un începător cu nivel minim de informații despre fotografie. Totuși, simt că mai e ceva în spatele acelei fotografii, ceva ce nu reușesc să înțeleg eu în momentul de față, că acel ceva o face și mai deosebită. Să fie lipsa de practică, să fie informațiile la care încă nu am ajuns sau poate ochiul meu nu e destul de pregătit să identifice acel ceva.
Cred totuși că, pentru moment e un cumul de factori, asemenea copiilor de grădiniță, reușesc să fac bastonașe, liniuțe, reușesc să număr până la cinci dar mai e drum de parcurs până să fac primii pași pe aleea școlii și să scriu prima literă, până una alta niște măzgălituri.
Totuși o automulțumire există, deoarece aceasta mă conduce spre următorul cadru, altfel nu îmi dau seama ce mă desprinde de imagine. Sunt mulțumit de mine că am reușit să identific aspectele mai sus menționate și pot trece mai departe cu gândul că poate următoarea fotografie o să mă suscite mai mult, fără a înțelege defapt, că examenul dat, a fost o simplă testare la ora de dirigenție.
Și fotografia intră într-un biblioraft marcat, cotat, indexat și poate uitat mult timp deacum înainte în camera de curat și scos la ocazii speciale, cum ar fi întâlnirea cu un alt fotograf, că deee... lucrurile frumoase merită loc de cinste.
Poate nu trebuie să fie așa, poate acea fotografie să fie punctul zero al următoarei mele experiențe cu fotografia, să fie tiparul următoarelor cadre și cu siguranță nu va sta doar în camera din față ci va avea un loc mai bun, la ușă lângă rucsacul foto, pregătită oricând sa vadă fețe și lumini noi.
